Nu tiparelor, pentru a putea fi noi înșine
Nu limitelor, pentru a explora lucruri noi
Nu temerilor, pentru a ne bucura de fiecare moment unic

 

Iar cu această filozofie în minte, vrem ca tu să ai parte de:

buchete creative și neconvenționale
tot timpul idei noi
lucruri bine făcute

 

 

Hrana noastră: pasiunea.

Iar alături de noi vrem să te avem pe tine, cea care nu se teme să pășească în afara convențiilor pentru a se bucura de propria individualitate și feminitate.



Lucrăm cu mari și mici, cu aceeași plăcere și dedicație.



 

Alina Popa – designer floral și fondator

Nonconformistă, pasionată de culoare și compoziție, iubitoare de natură și urban în același timp.

Sunt designer floral din 2008.

M-am specializat în floristică urmând cursul “Foundation in Flower Design” la Floristiq Art, în Cluj, unde le-am avut ca îndrumătoare pe Andreea Stör (Romania), Julie Pearson (UK) și Rosa Valls (Spania). Am participat la workshop-urile Floristiq Art cu Gregor Lersch (Germania), Tomas De Bruyne (Belgia), Lucinda Van Der Ploeg (Olanda), Lana Bates (UK), Alice Amber and Andrey Kostin (Rusia). Am urmat și Fusion Flowers Summer School, în Scoția, cu Yuko Takagi (Japonia).

Am lansat NO NO NO în 2013, în ideea de a face ce vreau în propiul spațiu creativ.

Astăzi, clientele mele sunt partenerele mele, alături de care cresc, îndrăznesc, mă bucur și … fac lucruri minunate!