Acum cativa ani am luat una dintre cele mai importante decizii din viata mea: aceea de a fi fericita. Astfel, am hotarat sa nu mai privesc fericirea ca pe o dorinta abstracta si evaziva, ci ca pe un lucru asupra caruia pot pune o intentie clara, in baza careia sa pot face actiuni distincte, al caror rezultat sa poata fi cuantificat.
Printre aceste actiuni s-au numarat cele prin care am grija de mine. De mine, adica de casa mea, de trupul meu, de timpul meu cu mine, de pasiunile mele.
Ani de zile mi s-a parut ca am o casa prea maro. Faianta si gresie bej, parchet maro, mobila maro, draperii maro. Peretii aveau defecte, iar parchetul era invechit. Mai mult de atat, piesele de mobilier nu aveau legatura nici cu mine si nici intre ele.
Am tot amanat sa imi pun apartamentul la punct pentru ca mi s-a parut ca am nevoie de o investitie foarte mare, pe care nu mi-o permiteam. Mi se parea ca trebuie sa ma concentrez in primul rand la a-mi pune firma pe picioare si deci trebuie sa sacrific totul pentru acest scop. In plus, putina mobila pe care o aveam, era aproape noua si nu imi vedea sa o schimb.
Desi am avut diferite tentative de a da viata apartamentului meu, nu pot spune ca m-am dedicat cu adevarat acestui obiectiv. In schimb, m-am plans continuu la prieteni ca nu imi place casa mea. Sau ca nu ma simt acasa in ea.
De fiecare data cand mi s-a atras atentia ca sunt designer si ca pot gasi o solutie, am venit cu scuza ca nu fac design interior si ca acolo e cu totul alta mancare de peste fata de domeniul meu.
Intr-o zi, o prietena foarte buna m-a tras de urechi si mi-a zis adus aminte ca nimeni nu se naste invatat. Daca incep sa caut idei, voi gasi chiar si pentru buzunarele mele. Ar trebui sa am mai multa incredere in abilitatile mele de designer si in capacitatea mea de a invata lucruri noi. Daca doar stau si ma plang, nu rezolv nimic. Daca vreau schimbari bune in viata mea, atunci am nevoie sa fac un pas spre ceea ce imi doresc.
Discutia m-a pus pe ganduri. Si m-a facut sa ma simt vinovata fata de propria persoana. Ani de zile mi-am oferit scuze pentru a nu ma ocupa de mine insami, desi cand mi-am pornit afacerea, scopul a fost sa imi construiesc o viata plina de satisfactii si bucurii. Cu toate astea nu ma simteam deosebit de multumita pe plan personal.
Dupa discutia cu Alexandra, am luat laptopul in brate cu hotarare si am intrat pe Pinterest, aceasta platforma minunata pe care o folosesc intens pentru munca mea, dar pe care rareori am folosit-o pentru mine insami.
Am inceput prin a cauta palete de culori cu maro in ele. Mi-am ales cateva care am crezut ca se potrivesc cel mai bine personalitatii mele, apoi, tot pe Pinterest, am cautat diferite camere si apartamente in culorile respective. Am facut un board cu tot ce mi-a placut, apoi am inceput sa caut idei pe care le pot aplica in bugetul meu. Mi-am dorit sa creez un loc al meu, creativ, eclectic si plin de caldura. Am ramas surprinsa de cate pot face de una singura cu o surubelnita electrica si un trafalet.
In living si in bucatarie am optat pentru o combinatie curajoasa de maro cu negru, ceva mai masculina si industriala, pe care le-am incalzit-o cu lumini directionate spre piesele mele favorite.
In dormitor insa am ales sa fac lumina si sa imi creez un spatiu feminin, care sa imi aduca zambetul pe buze. Mi-am vopsit sifonierul cu vopsea lavabila alba, avand grija sa creez o textura puternica pentru a-i da acel fler artistic si bineinteles avand grija la finisaje, pentru a nu parea o improvizatie. Mi-am ales accesorii aurii, pentru o nota de bling-bling, iar langa masuta de toaleta (pe care am inceput sa o folosesc zilnic) am pus un Areca Palm, care sa imi ofere o vibratie exotica, dar si o pata de culoare.
Efectul asupra starii mele de spirit a fost imediat. Bucuria pe care am inceput sa o simt dimineata cand deschideam ochii si imi vedeam dormitorul a avut ramificatii in toate domeniile vietii mele. Nu m-am simtit doar mai usoara si linistita, ci am inceput sa ma concentrez mult mai bine la munca mea. Am inceput sa imi fie drag sa primesc oameni in vizita. Mi-a crescut increderea in mine, deoarece am primit multe complimente. Energia cu care am inceput sa abordez fiecare noua zi, m-a uimit. Abia atunci am realizat cat de mult ma consumam inainte incercand sa ma prefac ca nu vad lucrurile urate din jurul meu. Ascunzandu-ma de propria mea nemultumire.
Drept pentru care, am hotarat sa atac si alte aspecte personale. Printre ele s-a numarat si grija pe care o acord trupului meu. Intial am crezut ca a mă ingriji de aspectul fizic, a ma epila si a-mi face unghiile au legatura cu a fi femeie. Dupa care mi-am amintit ca exista o gramada de barbati in jurul meu care sunt preocupati de aceste lucruri.
Am realizat atunci ca toate astea au legatura cu dragostea de sine si valoarea pe care o dai propriului tau corp. De fapt, avand grija de mine, pentru a arata bine in proprii ochi, nu ai altora, e o modalitate de a-mi creste stima de sine.
Ca femeie care si-a petrecut copilaria jucand fotbal cu baietii sau citind carti ascunsa pe undeva departe de lume, pot spune ca am invatat foarte tarziu in viata sa dau importanta felului in care arat. Ba chiar am privit ironic, uneori si cu un sentiment de superioritate, acele fete care pareau tot timpul scoase din cutie. Mi se parea ca e suficient sa fiu curata, chiar daca nu eram perfect epilata, pentru a da check aspectului meu fizic. Imi spuneam ca e suficient sa ma imbogatesc spiritual pentru a fi multumita de mine.
Insa, dupa ce mi-am amenajat casa si am inceput sa ma concentrez si asupra aspectului fizic, am descoperit ca nu e asa.
De exemplu, am un par care lasat neingrijit, arata ca o matura. E genul ala de par ondulat, care nu formeaza bucle frumoase si lucioase, ci al caror fire se incretesc individual de parca e electrocutate. Inainte il aranjam doar daca stiam ca plec pe undeva sau daca eram intr-o pasa foarte buna. Altfel, daca stateam acasa sau mergeam doar la studio, umblam cu el in toate directiile.
Dupa experienta cu apartamentul, in care am inteles cat ma consumam incercand sa nu dau atentie numultumirilor mele, am decis sa il aranjez de fiecare data cand ma spal pe cap. Nu m-am tinut de decizie din prima, dar cu timpul, cautand diferite metode care sa imi usureze procesul de styling si invatand sa apreciez timpul pe care il acord parului meu, am creat o obisnuinta. Acum am inceput chiar sa programez din timp aceste momente, acordandu-le aceeasi importanta pe care o acord unei intalniri cu o clienta. Pana la urma, daca e sa ma gandesc un pic, e o intalnire cu mine insami. Eu de ce nu pot fi propria mea clienta? Rasplata mea este boost al stimei de sine. Acum, prin simplul fapt ca ma pot uita in oglinda de cateva ori pe zi, bucurandu-ma de ce vad, ma umplu de energie. Sunt mai increzatoare. Simt ca fata mea s-a luminat si ca umerii mei stau mai drepti, pentru ca sunt cu adevarat mandra de felul in care arat.
O alta decizie a fost legata de hainele de casa. Pana recent purtam acasa doar haine vechi care nu imi mai placeau sau se scamasasera. Cand tricourile respective se deteriorau mai tare, le treceam la haine de dormit. Asa ca ajunsesem sa dorm in cele mai hartanite tricouri posibile. Cel putin tricoul cu Metallica, pe care il avea din facultate, era plin de gauri si super decolorat. Imi spuneam ca ma simt comod in ele si ca nu conteaza in ce dorm, pentru ca nu ma vad decat apropiatii.
Acum cateva luni, insa, am facut si aici o schimbare majora. Am aruncat toate vechiturile rupte, scamosate sau patate si mi-am cumparat haine dragute pentru stat in casa, pijamale si camasi de noapte.
In primul rand surpriza a venit de la hainele de dormit. Pentru ca boostul nu a fost la stima de sine, ci la feminitate. Dupa prima noapte pe care am petrecut-o intr-o camasa de noapte eleganta, adica fara ursuleti pe piept si tivul destramat, am simtit ca am trecut la nivelul urmator. Am crescut mare. Sunt femeie. Sunt femeie adulta! M-am simtit frumoasa. Am fost incredibil de incantata! La cafea mi-am notat in agenda la "must... soon" - "cumparat pijamale fine si senzuale". Incadrat in chenar gros si cu trei semne de exclamare.
hvufyoijh;k
