Lucrez cu sârmă florală de mai bine de un deceniu. Nu e doar un material, ci e un mijloc de a ține în echilibru două lumi între care m-am împărțit mereu: natura și orașul.
Am crescut la țară, într-o grădină plină de flori și plante, dincolo de care nu erau decât câmpurile nemărginite ale fermei părinților mei. Acolo am învățat să observ, să ating, să miros. Natura mi-a rămas în inimă, într-un fel pe care nici nu mai încerc să-l explic.
Dar la 13 ani m-am mutat la oraș și am descoperit alte forme, alte ritmuri, alte materiale. Mi-au plăcut la fel de mult. Așa că am învățat să le iubesc pe amândouă. Fără să aleg între ele. Fără să le opun.
Când am descoperit designul floral contemporan, sârma a devenit o punte între lumi, contrastul perfect între natural și construit, între efemer și permanent.
Luciul metalic, curbele desenate de mâinile mele, structura pe care o pot controla până în cel mai mic detaliu, toate vin în dialog cu fragilitatea naturală a florilor. Sârma îmi permite să construiesc o bază durabilă pentru ceva efemer. O formă vizibilă pentru o emoție trecătoare.
Povestea a început serios în 2010, odată cu nunta surorii mele. Primul spider floral a fost făcut pe spițe sudate, pentru că nu știam cum să pornesc altfel și nici măcar de unde să cumpăr stubwire.
Acum, unele buchete de mireasă îmi cer șapte, douăsprezece sau chiar cincizeci de ore de muncă. Dar nu le număr niciodată ca pe o povară. Sunt ore care construiesc o piesă florală cu suflet, un obiect care poate fi păstrat, oferit, refolosit. O amintire care rămâne, chiar și după ce florile s-au ofilit.
Îmi place senzația de rezistență din degete când lucrez cu sârmă. Îmi place varietatea de culori, de texturi care apar necontenit, felul în care pot accentua nuanțele florilor. Mă uimește versatilitatea acestui material, cum poate deveni dantelărie fină sau armătură ascunsă. Și mă uimește faptul că încă mai descopăr tehnici noi de construcție florală în fiecare an, chiar și după atâta timp.
Mi s-a spus că ar trebui să-i zic „fir metalic”. Ar fi mai elegant, mai soft.
Dar mie-mi place cuvântul sârmă, chiar dacă e ușor abraziv. Îmi sună direct, sincer, exact. Nu se preface, nu are poleială. E onest. Nu încearcă să pară altceva. E tehnic și familiar.
Așa cum și structurile mele florale sunt delicate, dar muncite. Sensibile, dar ferme.
Dar mie-mi place cuvântul sârmă, chiar dacă e ușor abraziv. Îmi sună direct, sincer, exact. Nu se preface, nu are poleială. E onest. Nu încearcă să pară altceva. E tehnic și familiar.
Așa cum și structurile mele florale sunt delicate, dar muncite. Sensibile, dar ferme.
Și poate că da, sârma a devenit un limbaj. Sau cel puțin, o intenție. Poate chiar o semnătură stilistică în designul floral contemporan.
E felul meu de a rămâne în lume.
Cu sârmă, cu flori, cu frumos.
E felul meu de a rămâne în lume.
Cu sârmă, cu flori, cu frumos.
